Astăzi începusem să pictez oarece.Mi-am înfipt creionul în cocul cu prea puține spirale,mi-am aprins țigara(oricum, se va fuma singură...) și am oftat îndelung.
Tînjeam să îmi pictez sufletul;nu o mai făcusem de mult timp.

După două ore de retușări,simțeam nevoia sa văd culoarea, adunată în vârful pensulei, burzuluindu-se la curățenia mea duminicală; simțeam nevoia să aud sunetul lemnului trosnind pe lemn. Așadar, am aruncat pensula cât-colo și am privit-o admirativ cum își lăpăie culoarea pe masă.

Mi-am privit și sufletul pictat;o sluțenie de suflet...
Slut, prin inexpresivitate și frumusețe artificială.Un poster idilic din "Turnul de veghe". Îmi vine să urlu și toate grimasele mă dor;mă simt asemeni unui bișnițar nesimțit care îndeasă cu tupeu, sub nasul trecătorului, o marfă contrafăcută.
Aș fi dorit să îmi etalez sufletul schilodit și suferind. Scrâșnesc din dinți și vreau să sfâșii pânza, să îmi înfing pensula în ea și să pictez, apăsat, cu ochii inchiși.Să pictez sincer, de pe ultima și cea mai de jos treaptă a sincerității mele, față de mine.

Dar,cine va primi cadou un tablou făcut franjuri?
Așadar, sufletul meu slut, pictat cuminte și lesne de înțeles, va poposi într-o încăpere kitschoasă,mobilată "după ultima modă",probabil deasupra unui televizor sau al unui coș din inox, cu fructe din plastic.
Și doare....
Degeaba îmi mușc buza de jos, tabloul ramâne nemușcat.